Administrează vehiculele, rezervările și clienții dintr-un singur loc. Poți avea propriul site de rezervări, contracte automate, plăți online, aplicații mobile plus multe altele.
Poți testa gratuit 30 de zile, fără card bancar.

Prin aplicația MyRentals, ai control complet asupra rezervărilor, oriunde te-ai afla. Primești notificări push instant când ai o comandă nouă prin magazinul online (abonamente PRO) și gestionezi ușor toate operațiunile direct de pe telefon.
Modul Timeline îți afișează toate vehiculele pe o axă orizontală a timpului — vezi simultan disponibilitatea întregii flote, fără să navighezi între calendare individuale.
Aplicatia MyRentals oferă un calendar intuitiv dedicat fiecărui autoturism, unde poți adăuga, șterge și modifica rezervările într-un singur loc. Administrare și gestiune simplificată.
Cu MyRentals, îți creezi propriul magazin online sincronizat live, disponibil în mai multe limbi, pentru a-ți gestiona eficient afacerea de închirieri.
MyRentals oferă o privire clară asupra check-in-urilor și check-out-urilor zilnice, simplificând coordonarea activităților. Fiecare utilizator primește pe email, în ziua respectivă, un raport detaliat al activităților, pentru a avea acces rapid la informațiile esențiale.
Accesul prin aplicația PWA permite monitorizarea convenabilă de pe orice dispozitiv.
Cu MyRentals poți emite contracte pentru fiecare rezervare cu doar 1 click, direct din platformă. Contractul poate fi semnat online atât de vânzător, cât și de client, fără tipărire sau scanare.
După semnare, contractul poate fi trimis automat clientului fie ca fișier PDF, fie ca link securizat, pentru o experiență 100% digitală și rapidă. Ai acces la toate contractele semnate în orice moment, centralizat, pentru o administrare eficientă și modernă.
MyRentals se integrează nativ cu Smartbill și Oblio. Pentru fiecare rezervare din aplicație emiți factura fiscală cu un singur click: documentul se generează automat în platforma ta de facturare, cu seria și numărul din nomenclatorul propriu, datele complete ale clientului și perioada de închiriere.
Odată emisă, factura este trimisă automat în e-Factura ANAF, conform obligațiilor legale de raportare B2B și B2C.
Facturile rămân sincronizate permanent între MyRentals și Smartbill sau Oblio: le vizualizezi și le descarci în PDF direct din fișa rezervării, iar dacă ștergi o factură din aplicație, aceasta este ștearsă automat și din contul tău de facturare.
În cazul autoturismelor, MyRentals permite adăugarea informațiilor despre ITP, RCA și roviniete pentru fiecare vehicul. Toate datele sunt afișate într-un raport cronologic, oferind o imagine clară a termenelor de expirare.
În plus, vei primi notificări prin email cu 7 zile și cu o zi înainte de expirarea fiecărei înregistrări, pentru a evita orice întârzieri sau penalități.
MyRentals îți permite să adaugi mai mulți utilizatori pe același cont, fiecare cu drepturi setate individual. Stabilești exact cine poate gestiona rezervări, cine poate adăuga sau edita unități, cine vede rapoartele financiare și cine are acces la secțiunea Financiar.
În plus, poți activa notificările pe e-mail cu programul zilnic și memento-uri pentru expirarea ITP sau RCA, poți da acces la administrarea site-ului de rezervări sau la gestionarea integrărilor (facturare, SMS, API). Iar accesul poate fi limitat doar la anumite unități din flotă, astfel încât fiecare utilizator vede strict ce are nevoie.
Secțiunea Integrări îți permite să conectezi MyRentals la serviciile externe de care ai nevoie, direct din contul tău, fără cunoștințe tehnice. Activezi sau dezactivezi fiecare integrare oricând, cu un singur click.
Poți integra facturarea cu Smartbill sau Oblio, trimiterea de SMS prin SMSO, inteligență artificială prin ChatGPT, precum și API pentru dezvoltatori, care permite conectarea MyRentals cu propriile aplicații sau cu sisteme terțe.
Lista de integrări este în continuă extindere: adăugăm periodic noi servicii de facturare, plăți, comunicare și automatizare, iar acestea devin disponibile automat în contul tău, fără actualizări sau costuri suplimentare.
MyRentals îți arată instant valoarea totală încasată, zilele ocupate, prețul mediu pe zi și gradul de ocupare al flotei, fiecare indicator comparat automat cu perioada anterioară și cu aceeași perioadă din anul trecut. Vezi oricând câte unități sunt ocupate în acest moment și cum evoluează anul curent față de cel precedent, inclusiv rezervările viitoare.
Filtrezi rapid pe luna curentă, luna trecută, anul acesta, anul trecut sau pe orice interval de timp personalizat, cu selecție pe vehicul sau pe categorie. Graficul de evoluție afișează încasările lunare sau anuale, cu procentul de creștere ori scădere față de perioada comparată.
Raportul pe vehicule îți detaliază, pentru fiecare unitate din flotă, zilele închiriate, prețul mediu, gradul de ocupare și valoarea generată, cu sortare după valoare sau după zile. Astfel identifici imediat unitățile profitabile și pe cele care stau nefolosite, pentru decizii corecte de preț și de investiție.